review (etichetă)

The Art of Worldy Wisdom (Baltasar Gracián y Morales) Review

Verdict: 5 Stars (5 / 5)

The Art of Worldy Wisdom (Baltasar Gracián y Morales)Titlul original, în spaniolă, este Oráculo manual y arte de prudencia, iar în română cred că traducerea cea mai fidelă (din engleză) ar fi „Arta Înțelepciunii Lumești„.

Înainte de toate, precizez că am preferat traducerea lui Joseph Jacobs, făcută în 1892, care utilizează primordial ediția din1734 (Barcelona) și consultă ediția originală (1653, Madrid), precum și, intensiv, traducerea făcută de Arthur Schopenhauer în germană, ediției românești (parte a unei culegeri de texte ale lui Gracián), din motive deja enunțate legate de traducerile în română, sprijinite și de data asta de certitudinea unei traduceri românești proaste, pentru că traducătorul se avântă în mod stupid în a-și oferi interpretarea prețioasă și inoportună:

Citește tot

Sony Xperia SP Review

Sony Xperia SP
Sony Xperia SP: un jaf 1 penal.
Verdict: Jaf 3 Stars (3 / 5)

Construcție:3 Stars (3 / 5)
Ergonomie:3 Stars (3 / 5)
Video:4 Stars (4 / 5)
Audio:1.5 Stars (1.5 / 5)
Conectivitate:5 Stars (5 / 5)
Convorbiri:3.5 Stars (3.5 / 5)
Software:2 Stars (2 / 5)
Baterie:4 Stars (4 / 5)
Fiabilitate:2 Stars (2 / 5)

Ce avem noi aici? Un smartphone Sony Xperia SP cu specificații hardware minunate, care exemplifică excelent ce simplu e să faci totul să arate bine „pe hârtie”, în timp ce realitatea e cu totul alta. Ia să vedem niște detalii.

Citește tot

The Power of Now (Eckhart Tolle) Review

Verdict: 4.5 Stars (4.5 / 5)
The Power of Now (Eckhart Tolle)Deși foarte populară și răs-recomandată de către multiple surse, multe dintre ele dubioase (e.g. Oprah Winfrey), The Power of Now – A Guide to Spiritual Enlightement (Puterea prezentului – Un ghid de iluminare spirituală) începe prost. Foarte prost.

Cu o copertă încărcată de aluzii comerciale, în total și aproape emetizant contrast cu subtitlul – prima impresie este de spiritualitate de duzină, la pachet, de consumat în așteptarea autobuzului.

Citește tot

The Road Less Traveled (M. Scott Peck, M.D.) Review

Verdict: 5 Stars (5 / 5)

The Road Less TraveledNu-mi aduc aminte de unde am aflat despre The Road Less Traveled (Drumul mai puțin umblat), subintitulată A New Psychology of Love, Traditional Values, and Spiritual Growth (O nouă psihologie a iubirii, valorilor tradiționale și creșterii spirituale), însă mă bucur enorm că am ajuns s-o citesc. Autorul a fost un medic psihiatru american, iar cartea a făcut istorie, devenind un titlu clasic.

M. Scott Peck își propune să facă redefinească concepte clasice și să stabilească o legătură între viața psihică și latura spirituală a ființei umane, folosind mijloacele tehnice ale psihoterapiei ca mediator. Dealtfel propria sa experiență ca terapeut conferă autenticitate lucrării sale, iar scopul său final este eliberarea cititorului din lanțurile care îl leagă fără a fi conștient de ele. Lucrarea este scrisă într-un stil accesibil, dar pătruns de maniera și rezerva specific academică, alternând prelegerea cu discursul amical și prezentarea de cazuri clinice.

Citește tot

Dune

dune

Cartea.

Am spus odată că universul din Dune e infinit. Simt la fel şi acum, după aproape 20 de ani de la primul contact cu el şi dupa două sau trei recitiri, între timp. Chiar dacă ultimele două volume (din seria originală) nu sunt perfect integrate şi parcă scapă din vedere esenţa. Ereticii şi Canonicatul complică aiurea firul epic (nu că asta ar fi o problemă), dar o complică pe pagini prea multe şi parcă nu mai rămâne loc de lăsat mintea să zboare, să cutreiere, întrebându-se sau minunându-se. Mereu am considerat că unul dintre marile merite ale felului de a gândi şi scrie primele volume din seria Dune (din seria originală, repet; puţin mai jos o să-l iau în primire şi pe Brian Herbert) este puţinul epic şi infinitul liric. Totul culminează cu Împăratul-Zeu, care rămâne pentru mine cea mai apăsătoare carte din întreaga serie.

Citește tot

Ink – un film magic

magic waterfall

 

Săptămânile trecute am avut deosebita plăcere să vizionez un film rar. Un film sărăcuţ din punct de vedere tehnic (fiind realizat fără mijloacele şi scopul acelor blockbustere din perioada verii), însă foarte bogat din orice alte puncte de vedere. Evident, n-am să insist asupra subiectului. Voi cei care puteţi, vreţi şi stiţi să vă lăsaţi mintea liberă prin universurile infinite, veţi descoperi o poveste minunată. Pentru mine a fost, deopotrivă, şi o poezie minunată.

Citește tot

The Tree of Life – un film

Angel

Dacă aş fi făcut un film pentru mine, aş fi făcut The Tree of Life.

Privind The Tree of Life, mi-am expus căutarea, nehotărârea, neputinţa, vina, frustrarea şi iar căutarea. Oricine ar fi fost lângă mine în acele momente, ar fi putut vedea în mine ceea ce eu nu am curajul să văd. Experimentând The Tree of Life, mi-am simţit împărtăşite căutarea şi dezechilibrul. Zbaterea căutării, cu îndoielile ei. Fără acceptare. Şi, astfel, fără linişte şi fără nădejde.

Uneori, o singură imagine din film îmi ducea gândurile atât de departe, încât m-am surprins de câteva ori oprind totul pentru a lăsa emoţia să se manifeste. Mâncam cu lopata, nu cu lingura. Parcă citeam o poezie a lui Omar Khayyám.

E un film artistic, aşa cum trebuie să fie unul artistic. Zugrăveli dureros de simple ale naşterii şi ale morţii, cuvinte calde şi reci deopotrivă, chipuri de oameni, chipuri ale naturii, toate se contopeau într-un întreg atât de sensibil încât uitasem care-s imagini şi care-s sunete. Văzut neîntrerupt, cu lumina stinsă şi păturile pregătite pentru frigureala pe care îndoiala şi neputinţa o aduc în noi, The Tree of Life te face să-ţi aminteşti cum erai odată naiv şi inocent, în ciuda durerii că ştii că n-o să mai fii aşa niciodată.

N-am spus nimic despre subiect. Aparent, nu are. De data asta nu contează. Fiecare va rezona cu ceea ce îşi va fi găsit în sine privind, auzind şi minunându-se. Ulterior, obosit şi întristat, căutând în mine însumi, am mai găsit puterea de a plânge şi de a mă recunoaşte ruşinat că uneori uit să cred, că uneori nu pot să cred, că uneori nu am cum să cred, că uneori caut disperat în depărtări şi nu simt că Totul E lângă mine.

De prea multe ori nu mai simt speranţa, de prea multe ori teama mă sufocă, de prea multe ori uit de bunătate, uit de mirare, uit de iertare, uit de smerenie, uit de sinceritate. Uit de iubire. A foolish man.

The Tree of Life mi-a amintit de iubire.

Citește tot

Survivor – o carte

dead pigeon

Din motive pe care acum nu mi le mai amintesc, am amânat aproape un an citirea unei cărţi care părea extrem de interesantă la vremea la care o observasem pe rafturile librăriilor. I-a venit rândul zilele astea.

Citiţi-o acum!

Fiecare frază din carte sintetizează concluzii care ar putea fi intinse pe mult mai multe pagini, dar autorul ştie că noi gândim exact la fel la personajul central (Tender Branson), aşa că îi revine meritul absolut de a nu mai detalia prosteşte gândurile ascunse, dar atât de familiare. Şi, în ultimă instanţă, până şi Tender Branson ştie asta! Iar confesiunea lui către noi pare succintă doar la prima auzire.
Sinceritatea absolută din dialogul personajelor te face să crezi că „aşa ceva nu e posibil„. Dar, vă las plăcerea de a descoperi şi aici o iluzie. Sinceritatea este simplă, dureroasă, apăsătoare şi (cel mai important aspect) nejustificată.
O altă reală plăcere (din ce în ce mai rară, se pare, în cărţile pe care încerc să le citesc în aceste timpuri) este confirmarea (subtil menţionată, periodic) din partea autorului că nu are de gând să ia partea cuiva. Adevarul gol este afirmat, fără grija consecinţelor.
M-am regăsit în izolarea atât de hulită, în falsele identităţi asumate, în dragostea prost înţeleasă şi fără nevoia unor gesturi tandre (şi, totuşi, dorită), în căutările iluzorii sau în lipsa oricărei speranţe într-o revelaţie ascunsă a vieţii, pe măsură ce m-am adâncit (şi pierdut) încet-încet în mintea lui Tender Branson. A fost relativ uşor să fac asta, însă mi-a fost extrem de dificil să revin şi să ridic ochii spre o lume în care făţărnicia absolută este atât de prezentă şi de preferată, încât devine o marfă vandabilă.

Citește tot

Avatar, with a sense of touch

Avatar beauty

(da, acest articol este o replică la cel scris pe netarhia despre filmul Avatar, care e cel mai onest review citit de mine până acum, despre acest film)


 

Avatar este cel mai frumos spectacol de cinema pe care l-am vazut până acum. După ce m-am trezit din revenie şi mi-am închis gura, m-am intrebat de ce nu am simţit nici macar un sentiment oarecare pentru acest film, iar după o vreme am gasit câteva (puţine) motive. Nu o să laud filmul pentru ceea ce este, pentru că a făcut asta destulă lume înaintea mea. O să vă descriu, în schimb, de ce cred eu că, măcar în lumea filmului Avatar, ignoranţa e o binecuvântare.

Citește tot