social (etichetă)

România, o crimă cu premeditare

Scriam acum aproape un an despre imposibilitatea auto-salvării României, într-o formulă structurată care îmi aminteşte că-mi păsa suficient. Îmi păstrez poziţia şi sunt încă de acord cu alter ego-ul mai tânăr cu aproape 12 luni. Cu o singură excepţie: promovam teza unei posibile salvări extrinseci, adusă de un potenţial arbitraj din partea organismelor UE. Greşeam grosolan.

Citește tot

Meserii de căcat

Pudibonderia ce caracterizează boieria domnului de speţă fină care sunt era cât pe ce să impieteze asupra titlului acestei scurte dizertaţii, prin aceea că l-ar fi vrut victimă a moliciunii care se ascunde în eufemism, dându-mi de ştire asupra acestei pretenţii absurde prin mijlocirea unei uşoare îmbujorări a meclei, ca de obicei acompaniate de o senzaţie  neplăcută de căldură, împreună vestind ceea ce ar putea trece drept ruşine sau ruşinare, la individul normal. Ceea ce nu e cazul. Aşadar, nu „meserii de rahat”. De căcat. Poate trebuia să zic chiar „de câcat”. Şi purcedem.

Citește tot

Antireclamă şi competiţie

După cum am zis, momentan sunt medic în Anglia, relevantă pentru articolul ăsta fiind partea cu Anglia. M-am gândit că, în timpul liber, aş putea scrie şi despre ţara gazdă, în general, despre ceea ce văd şi trăiesc pe aici, din perspectiva veneticului.

Am văzut, la noi, multă lume ofuscată pe faptul că reclama electorală a PSD o imită pe cea a PDL, de exemplu. Ofuscată rău, „nu se face aşa ceva” etc., de parcă ar fi vorba de literatură, nu comerţ ordinar. Eu cred că se face, având în vedere că produsul politic e tot un „produs”, mai bun sau mai prost şi, din păcate, nimic mai mult. Nu mai zic de contrarea Obama – McCain.

Citește tot

Omenirea în criză

Criză ECONOMICĂ?Un titlu prea pompieristic pentru o situaţie prea evidentă şi previzibilă. Lumea scrie mult zilele astea pe marginea crizei economice, milioane de pagini. Este ca şi cum ai pierde vremea vorbind despre penuria de hidrogen atunci când nu mai ai demult apă. A vorbi despre o criză a lumii artificiale a omului, atunci când omul însuşi e într-o situaţie critică – iată premisa unui nou eşec la scara omenirii.

Citește tot

România n-are scăpare intrinsecă

M-am implicat în ultimul timp, ca prostul, în câteva polemici cu diverse personaje pe tema posibilităţii României de a se scoate din rahat prin forţe proprii, în acest moment al istoriei sale.

Aşa cum văd eu lucrurile, probabilitatea ca România să găsească resurse intrinseci pentru a se salva, în momentul ăsta, e echivalentă cu posibilitatea unuia care nu ştie să înoate de a se salva de la înec trăgându-se afară din apă de mâna stângă, cu mâna dreaptă.

Citește tot

Adio, rege mort!

Preliminarii

În cele ce urmează, voi privi lucrurile aşa cum îmi place mie: din perspectiva unui grăunte de viaţă, hic et nunc, eliberat de orice obligaţie a trecutului istoric, aşa cum îmi este acesta băgat pe gât, cu de-a sila, cu tălpile ferm înfipte în ceea ce este şi cu privirea într-un viitor crâncen, dar cinstit şi pur.

Prin urmare, îmi voi enunţa doar sumar greaţa nemăsurată de a trebui să aud despre Hohenzollerni ca şi casă regală de România, şi doar ca rezultat al ceea ce o atare stare de penibil evocă referitor la poporul meu, care şi-a omorât casele nobiliare pământene. Fiindcă aşa e el, cu o imensă vocaţie de a se oferi ca sclav altora. Tot în treacăt voi scuipa şi pe imensa prostie, neruşinare şi… prostie pură, ce s-o mai lungesc, a celor care, sub egida unei restaurări teoretic imposibile, au prins să dea înapoi regelui ceea ce este al meu (şi al tău, fraiere, dealtfel).

Citește tot

Stratificare socială

Nu e nimic ruşinos în asta, e o formă de firesc. E manifestă peste tot în lume. Care se compune din bogaţi şi săraci sau din animale şi indivizi decenţi.

Tot mapamondul, graţie filmelor americane, ştie că nu e bine să umbli de capul tău prin Queens sau Bronx. După cum nu e prea sănătos s-o arzi aiurea, turistic sau nu, prin acele favelas braziliene, prin anumite banlieues franceze sau prin unele suburbs londoneze. E clar.

Citește tot