specii (etichetă)

Poze cu mașini, gratis

eu și o mașină

Într-una din zilele trecute, treceam grăbit prin mulțimea parcă de necuprins din Iulius Mall. Mă îndreptam spre Auchan ca să-mi cumpăr un lapte, un ou, o carne. Cu coada ochiului surprind ceva ce îmi încetinește ritmul: un cuplu de îndrăgostiți fotografiindu-se. Mai fac trei sau patru pași, timp în care mintea mea apreciază corect faptul că imaginea unui cuplu fotografiindu-se într-un mall nu are cum să mă încetinească din drum. Așa că mă opresc și mă uit mai atent. Și văd oroarea: iubita își fotografia (cu telefonul mobil) iubitul, care se postase mândru în lateralul unui Opel Insignia de ultimă generație, expus în holul clădirii.

Olalaaa!

Citește tot

Urare pentru FALCA primarul din ARAD

Sa te prinda momentul cand vrei sa te ca*i pe centura Aradului.

Bai fratilor deci nu mai pot cu centura asta din ARAD. Sa te fereasca sfantul, sa vrei sa ajungi la vre-o inmormantare, nunta sau la vre-o pomana si sa te aflii pe centura din ARAD ca ai pus-o.Nu mai ajungi!!!Ca nu ai pe unde.Cand il vad pe arogantul asta de presedinte al Romaniei Traian Basescu cum ca face el drege el, ne scoate din criza, ca e el miezul din dodoasca si cand vezi care este realitatea de fat te iei cu mainile de par. Ce-ro zice cei care tranziteaza ARADUL pe centura?In special strainii pentru ca pe acolo trec.Chiar astazi am avut de -aface cu rahatul asta de centura . Bine azi am stat subtire cam o ora in coloana.Alte dati am stat si 2 si 3 ore.Cu toate ca de 20 de ani incoace platim tot felul de taxe de drumuri de inmatriculari de poloare, unde masa-n-cur se duc banii astia.Bai FALCA(nr.primarul Aradului) da-o dracu de treaba, chiar nu esti instare sa te misti cu talent luate-ar DNA-ul de HOT.Rahatul asta de centura se intersecteaza cu doua treceri la nivel cu cale ferata fiind principala cauza pentru aglomeratia de pe aceasta centura. Nici nu indrasnesc sa ma gandesc la 2 pasarele care ar fi putut  sa se construiasca in 20 de ani.Aradul va avea centura cu pasarele doar in filmul SF AVATAR 2.Am un ultim mesaj pentru actualii si fostii conducatori ai Romaniei : Ruuuuuuuuuussssssssssiiiiiiiiiiiiiiiinnnnnnnnnneeeeeeeeeee jjjaaaavvvrrrreeeeee oooooooorrrrrredddddddddddiiinnnnnnnnaaarrrrrrrrreeeeeeee!

Un TIFF şi-o terasă, doar acasă.

În sfârşit. Terasele în aer liber din centrul Clujului sunt acum complete. Mese şi scaune, de diferite texturi şi culori, au prins viaţă în beciuri şi au ieşit afară, pe trotuare. Mai timid, la inceput, mai ezitant, speriate de ploile prelungi şi de temperaturile modeste din primăvara lui 2010, dar neîndoielnic hotărâte în ultimele zile. Calitatea lor depinde de calitatea barului în faţa cărora se înghesuie, la fel şi conţinutul băuturilor: la terasele simple văd doar Becks (da, Becks e o bere bleagă) şi apă plată, alături de obişnuitul capuccino, în vreme ce la terasele mai complicate apar lichide rogvaiv, cu umbreluţe high-class si nelipsitul frappe. Arunc priviri prelungi asupra faunei deosebit de variate, asupra exemplarelor reprezentative pentru speciile rezidente şi încerc să percep manifestările bolilor sociale care îi mână pe aceşti indivizi să se adune la o latrină comună. Dar sunt bruiat din toate părţile, iar analiza mea para-psihilogică şi sub-psihiatrică este sortită eşecului. Căci tabloul nu suportă analiză, ci doar constatare. Pentru că, da, exact asta îmi doresc în aceste zile: să-mi odihnesc ochii obosiţi asupra unor balene eşuate pe ţărmuri depărtate şi salvate de la extincţie prin depozitarea lor la o terasă, cu o băutură de căcat în faţa fanoanelor; sau să adulmec îngrozit sudoarea unor broscoi râioşi, care trudesc din greu cu scarpinatul la pulele lor septice sau cu vânătoarea anală de oxiuri, în timp ce balele li se scurg pe barbă, tânjind dupa sexul domniţelor de la aceeaşi masă. Pentru că, din nou da, chiar şi asta îmi doresc să văd acum: bătrâni împuţiţi mângâind tandru piei catifelate de domnişoare tinere şi extrem de futubile.

Şi, în sfârşit, toate astea concid cu TIFFul de anul ăsta. Tare mi-e teamă că TIFFul devine, încet-încet, o manifestare de căcat. S-au dus anii de început, în care dorinţa spectatorului era de a vedea film. Mergeai la TIFF să vezi filme, acum mergi să fii văzut că vezi filme. În plin proces de instituţionalizare, TIFFul e un loc geometric al tuturor căcăcioşilor care şi-au găsit o Nouă Terasă şi nu se mai amestecă defel cu clasicii pitbuli plini de lanţuri Guci şi şlapi de firmă Neki. Lânga cinema-urile gazdă ale TIFFului de anul ăsta, ochiul meu înregistrează înfiorat imagini cu paşoptiste nefutute, ce stau limbă-n limbă cu băieţaşi în haine cu mânecuţe largi şi un pic prea lungi, cu fulăraş la gât şi pălărie pe capăt, în plin 28 de grade Celsius.

Opaaaa! Incredibil, se iveşte, pare-se, ocazia unei mici analize şi concluzii. Iată, la o terasă de fufe şi fleşcăiţi stă, la o masă centrală, un tinerel prespălat care bea o apă plată şi scrie frenetic (în timp ce zâmbeşte idiot. Ce idiot!) la o tastatură de laptop. Trecătorul atent (recte, eu) îl priveşte cu ură, pentru că a adus aromă proaspătă la o tejghea de putregaiuri. Ce caută acolo? A greşit, sunt convins. Habar n-are pe ce lume e, sigur a venit dintr-un căcat de ţară nordică în România, la TIFFuleţ. Se opreşte din scris, priveşte telefonul mobil, închide laptopul şi se uită precipitat în jur. Deschide gura (urmează bomba, îmi zic, şi mă opresc într-o poziţie cât mai comodă) şi îl întreabă pe un bivol de 460 de ani de la masa vecină: excuse me, where can I find a cab? a cab, sir, a taxi, do you know where I can find one, quickly? Bătrânul bivol (trag aer în piept, emoţionat peste poate) îşi ia mâna dreaptă dintre sânii păpuşelei de lăngă el, îl priveşte 3 secunde lungi cât 3 minute pe dobitocul din Altă Ţară, se uită spre cealaltă păpuşă de la masa lui, care-i găzduia mâna stăngă undeva în cur, şi zice pe o voce puternică: ce pula mea vrea homalău’ ăsta? Toată lumea râde, cel mai tare se aud pizdele alea două, cred că intraseră în fază; râd şi eu, râde chiar şi pănţăruşul ăla străin. Într-un final, o chelneriţă îi indică staţia de taxi de la 50 de metri distanţă, iar copilul dispare.

Citește tot

Paraintelectualul

Alături de leptointelectual, paraintelectualul e o creatură scârbavnică, fiinţând ca urmare a degenerării speciei intelectuale. Firesc, pe măsura complexităţii speciei menţionate, degenerarea este, la rândul ei, una mereu dificil identificabilă.

Talent nu

Paraintelectualul este acel personaj care reuşeşte să menţină aparenţa apartenenţei sale la corpul intelectual, folosindu-se însă de mijloace subversive, permise doar de prostia, credulitatea şi apetenţa pentru senzaţional, şocant şi oroare a publicului.

Citește tot

Gât gros de România

Pe vremea când exemplarele erau destul de puţine şi cunoscute doar în medii scolastice (cum ar fi baruri de noapte, cazinouri, săli de forţă), specia se numea, pedant, Collum crassus romaniensis. Denumire despre care, evident, exemplarele respective habar n-aveau.

Azi, conform capitalului talent românesc de a detecta, dezgropa, polei şi încuraja orice căcat, gâtul gros de România, specie omologată, e ubicuitară pe teritoriul patriei. Fără dubiu, chiar şi tu vezi cel puţin două astfel de mamifere, zilnic. Denumirea generică vine de la acel gât gros (mai bine zis „grosolan”), tuns periuţă la ceafa vălurită câineşte (adică întocmai ca a unui buldog mai mult sau mai puţin gras), foarte rar lipsit de podoaba unuia-două lănţoace imense, bune de tras găleata plină din fântână. Un asemenea gâtlan nu umblă niciodată singur, din păcate. Imediat sub el, observatorul poate constata persoana masivă a unui, de regulă, mare mârlan, pentru care gâtul gros e doar marca de avertizare.

Citește tot

Şobolanus cocalaris intellectualis veleitas

Ah, puţine specii mă dezgustă într-un mod cel puţin la fel de plăcut ca Ş. cocalaris intellectualis veleitas! Cu certitudine, eticheta glumeţ-latinizată ţi-l evocă deja, iar ochiul minţii îl are în faţă. Dacă stai să te gândeşti, cunoşti atât de multe exemplare din specia asta. Joburile de VJ de la MTV par să constituie habitatul predilect. Însă arealul de distribuţie e infinit mai amplu.

Ş. cocalaris i.v. e exact tipul ăla care nu e nici frumos, nici deştept, nici hazliu, nici puternic, nici galant, nici şocant, nici cool – e un fel de personificare a submediocrităţii generice, multiplan. În acelaşi timp, încearcă să pretindă că este toate acestea, simultan. Atât de benign, încât e greţos.

Citește tot

Rapandulah trendensis

Încrengătură a genului Rapandulah, R. trendensis reprezintă un curent evoluţionar ceva mai nou al acestui detestabil gen.

Înainte vreme, exemplarele respective se puteau numi, simplu şi onest, curve. Acum, graţie evoluţiei de tip involuţie pe care o constatăm în societatea omenească, rapandulele capătă şi îşi arogă trăsături estetizante. În vremurile de azi, rapandula nu se mai cheamă că „dă cu ∏zda-n populaţie”, nu. Acum, urmare a apariţiei mântuitoare a R. trendensis, rapandulele s-au onestizat. Ele comentează în trend, despre trend, conduc reviste de trend, emană trend, setează trend. Mai mult, cele mai inconştiente fac sau comentează politică. În mod constant, toate uită (nu cred că se fac doar că uită) cine sunt, de unde au plecat şi cum au ajuns acolo unde sunt.

Citește tot

Ţărănoii

Ador ţăranul

Ce tot zic eu aici? Sunt un ţăran, în sufletul meu. Iubesc ţăranul autentic, caracterul şi vitalitatea lui, mâinile lui muncite. Iubesc locul în care trăieşte şi curăţenia în care şi-l ţine.

În cele ce urmează mă refer strict la ţărănoi, o subspecie al cărei nume implică nemeritat şi nedrept ţăranul.

Ţărănoiul

Animal hibrid şi grotesc, ţărănoiul se trage, ca mulţi dintre noi, de la ţară, însă se află suspendat între cele două tradiţii, rurală şi urbană, ca lighioana de o prostie şi nesimţire remarcabile ce este. Plecat dintre codaşii satului, ăia pe care nici consătenii nu-i pot suporta şi îi ţin de „puturoşi”, „bandiţi” şi „haimanale”, ţărănoiul vine la oraş, întotdeauna cu impresia că vine la „mai uşor” şi întotdeauna cu aere de şmecher, din prima.

Citește tot