vot (etichetă)

Circul democraţiei, la apogeu

Presa transmite evenimentele ca la „Fotbal minut cu minut”. Are dreptate, în mizeria ei. Asta şi este, electoralul proces românesc: un scârbavnic meci de fotbal, de la stil la miză. Nu trebuie să fii expert – căcat, nici măcar vag instruit în arta manipulării ca să te uiţi câş la toată împuţiciunea asta de spectacol. Eh. Voiam să nu serbez sfârşitul alegerilor cu un scuipat scris.

Citește tot

Votul ca anxiolitic

Circul electoral la români (şi evident, nu numai) a ajuns să aibă valoarea unei doctorii de cap. Odată cu apropierea momentului ritualului de la urnă, tot românul, ăla care a furat de la stat tot anul, care n-a muncit nici dacă ar fi avut ce, care şi-a aruncat la gunoi zilele în faţa televizorului şi-a înghiţit tot rahatul posibil azvârlit de către animalele politice, românul care s-a plâns de dimensiunea prăpastiei care-l desparte de Germania, da, tot românul ăsta, alături de tot românul celălalt, normal la cap, alcătuind cca. 1% din populaţie, dă într-un amok atât de pârdalnic încât a lua pastila votului devine necesitate imperioasă.

Citește tot

Slacker Uprising (2008)

Ultima producţie Michael Moore, Slacker Uprising e povestea campaniei pro-vot (adică anti-Bush) condusă de Moore înainte de alegerile americane din 2004. Unul dintre cele mai puţin interesante filme ale sale. Totuşi are miez, măcar pentru că demonstrează că democraţia e fezabilă doar în limitele norocului chior. Eddie Vedder, Tom Morello, Michael Stipes, Joan Baez, Viggo Mortensen, Roseanne Barr – tot atâtea celebrităţi oferind sprijin demersulul. Toate astea, degeaba, Bush reinstituit (după cum ştim) pentru următorii cei mai întunecaţi patru ani din istoria contemporană.

Citește tot

Democraţia a eşuat

De fapt, n-a avut niciodată vreo şansă. Singura eventualitate în care democraţia ar fi putut avea şanse reale ar fi fost aceea în care oamenii ar fi fost în stare să discearnă ce-i bun pentru ei. Ceea ce, evident, rămâne la stadiul de sămânţă a unui gând frumos.

Zece inşi

Ia zece indivizi, de printre toate gradele de inteligenţă şi din toate nişele sociale. Acum zi că unul e absolut sclipitor, un geniu. Alţii doi sunt inteligenţi, muncitori, bine ancoraţi în realitate. Mai sunt doi, care sunt doar muncitori, puternici fizic, decenţi şi care privesc viaţa aşa cum e. Ceilalţi cinci rămaşi nu sunt prea încântaţi de ideea de muncă, în general, nici nu-s prea deştepţi, sunt adesea răi şi au încontinuu nevoie de a li se spune ce au de făcut.

Citește tot

De neconceput

La români, „de neconceput” şi-a pierdut înţelesul. S-a transformat în „orice-i posibil în România”, spus cu un zâmbet amar care numai latura pozitivă a expresiei n-o sugerează. De exemplu, a fi politician şi semianalfabet, simultan, e „de neconceput”. Sau, mai bine, a face politică şi a fi cercetat penal, e „de neconceput”. Într-o societate întreagă la cap. La noi, se emite un surâs amărui şi apoi vorbele „bine, mă! La noi orice-i posibil.”

Citește tot

Nu vota

Am evitat exclamaţia. Tocmai pentru că nu ţi-o arunc în faţă, disperat. Ţi-o spun molcom şi prieteneşte, după ce am răsucit-o pe toate părţile. E finală şi imuabilă. Nu zic că eşti prost dacă votezi, îţi voi spune doar că o faci degeaba.

Pro-vot

O colecţie de sofisme, inferenţe şi pure stupizenii adunate din prostime, de la leptoi şi negustori de marfă politică.

Argumentul suprem al oricărui partizan al votului cu orice preţ e unul perfect imbecil: dacă nu votezi, n-ai ce comenta. Nu, puţinule la minte, dacă nu plătesc dări la stat n-am ce comenta. Şi şi-atunci am ce comenta.

Citește tot