Taximetrişti

TaxiPe unul ţi l-am prezentat deja, un tip de treabă. Mă gândeam la cât de rahat e, de fapt, meseria asta şi la faptul că, în toate ţările civilizate, e de regulă apanajul celor care nu ştiu sau nu pot (temporar sau permanent) face altceva. Să n-ai nici cea mai mică îndoială: taximetristul e birjarul contemporan.

În România, cum e şi normal, lucrurile fiind mereu pe dos, un taximetrist (a se citi birjar, că asta e, n-am ce-i face, nimic peiorativ, aici) dedicat face bani grei. Dar grei. Foarte bine, până aici, admit replica oricărui îngălat, „ce bă fraiere ţî ciudă că ăla munceşte şi face banu’, crezi că îi uşor bă, că numa tot vorbiţi, ‘rea-ţi ai dreaq etc.” N-aş vrea să discut dificultatea condusului prin oraş comparativ cu, să zicem, repararea unei instalaţii electrice. Dar:

Ce te faci atunci când acest birjar paradoxal îşi depăşeşte condiţia şi începe să ia clientul de prost/fraier sau, mai rău, atunci când uită că are în faţă un client şi începe să se creadă juriu şi instanţă. Ca în următoarele două exemple, de-o stupizenie neverosimilă (sau de un neverosimil stupid, mai bine).

Pe la orele 23, de la gară. Iau un taxi. „O luăm prin piaţă”, zic din timp, „aşa că stânga aici”. Ghibolul nu zice nimic, uită, aşa că îi zic in extremis, „piaţă, stânga”. Ia o curbă agresivă, ia şi faţa unuia din sens opus. În piaţă, la unşpe noaptea, zice „unde să opresc?” „Nicăieri”, îi răspund, „mergem mai departe”. „Păi de ce am luat-o pe aici?” „Pentru că e mai aproape”, replic, că deh, cine ştie mai bine ca mine drumul spre casă? „Deci nu opresc?!” „NU!”.

Trec două minute, tăcere, un creier mic se aude râşnind, fenomen urmat de spusele „Apăi io nu ştiu, că de mult fac taxi, da’ aşa ceva n-am mai auzit… DE CÂND STABILEŞTE CLIENTUL TRASEU’?!? ” Era să cad de pe banchetă, însă n-am avut loc. „DE CÂND PLĂTEŞTE ?!” i-am răspuns răspicat şi cu acea nuanţă întrebătoare pe care o adaugi atunci când nu eşti sigur că interlocutorul vorbeşte serios sau că e sănătos la cap.

Altădată, poposeam chiar într-o staţie de taxi, alături de frumoasa mea, şi nu venea nimic, dom’le, nici un taxi. În fine, apare unul, trage la trotuar, iar pe geam iese o moacă criminală, cu tuşe de oligofrenie: „Mergeţi în [cartierul] X?” „Nu, mergem în Y”, m-am apropiat eu de portieră. „No, atunci nu vă iau, mai aştept.” Ce era să-i mai zic nărodului? A aşteptat până a venit unul care avea treabă în X.

Ce mai poţi zice, atunci când un birjar care câştigă mult peste salariul mediu (anomalie românească cu rezultate deja vizibile) se hotărăşte, în sinea lui, aşa, că de fapt eşti mai prost ca el şi că, de fapt, n-are nevoie de tine? „Client”? Bine, bă! Fraier! Şi d-ăştia sunt destui.

Addendum: am cunoscut mulţime de taximetrişti decenţi, oameni la locul lor, inteligenţi şi politicoşi, care înţeleg ce înseamnă să munceşti în servicii. Îi rog să nu se simtă vizaţi şi le doresc să câştige cât mai mult.

Fii primul care evaluează articolul:

Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Cod HTML permis: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Abonament la comentariile articolului   Abonament la toate comentariile