Teoria conspiraţiei

Spre deosebire de teoria transpiraţiei, care, fiind parte a necruţătoarei ştiinţe care e fiziologia, n-are cum să fie prea pe larg dezbătută de către orice imbecil neinstruit (iată, stringenţa realităţii imediate – a faptului că toţi puţim – neagă la modul sublim orice interpretare de rahat a oricărui pulifric), abordarea teoriei conspiraţiei constituie o foarte bună probă de prostie a celui ce se avântă într-un asemenea demers.

Prostia, în acest context, îmbracă două forme distincte, ambele la fel de relevante pentru demascarea celui care pretinde că gândeşte. Oarecum arbitrar, avem:

Sectantul înnăscut

Foarte popular, îl ştii, cu siguranţă, e cealapul ăla care trăieşte din frustrarea proprie, pe care o cultivă cu grijă mare. E tipul neinteresant de prost contemporan, prin filtrul abordării teoriilor conspiraţioniste. Ăsta aderă la oriceea ce îi instigă, alimentează sau rezolvă frustrarea de a nu fi potrivit nicăieri, din naştere. Specimenele astea sunt cele care au adus toate teoriile laterale la stadiul împuţit al irelevanţei prin asociere cu proştii. Din perspectiva teoriei înseşi, acest grup reprezintă o foarte bună defensivă a celor pe care teza conspiraţionistă ar vrea să-i demaşte.

Semidoctul infragenial rebeloid

Ăsta e ceva mai interesant, în sensul că imitaţia spectacolului gândirii e ceva mai reuşită. E destul de răspândit şi poate fi recunoscut prin aceea că mimează inteligenţa. Încontinuu, obsesiv, îngrijit. Şi transparent, fiind prost. E semidoct şi slab informat, e agresiv pentru că îşi asumă lipsurile intrinseci ca pe o formă de geniu ce scapă până şi înţelegerii proprii, aşa, ca un viciu secret şi delicios. Pe deasupra, se simte acasă numai ipostaza rebelului, în varianta greţoasă a arhetipului, aia care nu-şi asumă riscuri. Buni şi ăştia la discreditat orice, mai eficace decât sectanţii înnăscuţi.

Spre lămurire, experimentează cu reacţiile blogocubului la Zeitgeist Addendum, situaţie utilizabilă ca model şi demonstraţie. Categoriile descrise sunt uşor de decelat printre multiplele păreri inutile expuse de multitudinea de inadecvaţi de pe web. Dacă sectantul e prea simplu ca să merite atenţie, semidoctul infragenial rebeloid trebuie să afle un lucru foarte trist în ceea ce-l priveşte, din perspectiva acestei probe de prostie care constă în modul de abordare a teroriei conspiraţiei: a nu-ţi fi trecut prin cap de-a lungul timpului, spontan, însoţite de varii grade de dubiu (sau certitudine), absolut toate lucrurile înfăţişate în filmul incriminat, constituie dovada unui remarcabil retard mintal, evident incompatibil cu privilegiul de a emite păreri care se vor măreţe.

Ca să nu mai zic despre cât de rizibile sunt demersurile pseudo-critice, neatente şi superficiale, specifice modului de a pluti prin lume al prostovanului contemporan, alături de conceperea şi înfăţişarea unor teze şi soluţii „reale” (e.g. de o mie de ori mai bune decât ce arată căcatu’ ăla de film) la toate problemele omenirii.

Şi aşa e cu toată „teoria conspiraţiei”, sintagmă voios discreditată până la punctul imposibilităţii unei utilizări coerente. A aminti că înainte de cogito ergo sum, prezenţa lui dubito ergo cogito se impune în mod necesar e un pic prea mult pentru maimuţele despre care-ţi vorbesc, a căror prostie este şi rămâne perpetuu certificată de imposibilitatea de a evada dintr-un sine narcisist şi autosuficient până ce devine singurul obiect al masturbării intelectuale, o labă reflexivă fără de sfârşit.

Nasol? Asta e.

(5,00 / 2 evaluări)
Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Cod HTML permis: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Abonament la comentariile articolului   Abonament la toate comentariile