The Coming Insurrection

Durata lecturii ~ 4 minute

E groasă. Vine din Franţa, mama revoluţiilor, şi pretinde că vine de la stânga (ideologică) neoficială. Traducerea în engleză şi inerenta distribuţie în ţările anglofone îi face pe analiştii americani să emită comentarii cel puţin stranii, cu atitudini în care se ghiceşte o umbră genuină de îngrijorare.

Semnată anonim de Comitetul Invizibil, The Coming Insurection pare că are un obiectiv foarte simplu: răsturnarea capitalismului şi instaurarea unei ordini sociale comuniste. Mijloacele: luptă armată. Aici apare şi problema. Mare. Cartea cheamă la arme, dincolo de glumă sau bravadă. De unde acuzaţiile de incitare la terorism, cartea categorisită ca „manual de terorism”, arestarea precipitată a potenţialilor autori, în Franţa (care nu face decât să dea apă la moară adevăraţilor autori).

Am început lectura la Insurecţia ce va să vină, poate produc o recenzie mai adâncă. Oricum, din perspectiva celor ce vor stabilitate socială (la modul cel mai simplu şi primitiv, nu mă refer la cei din „sistem”), nu e a bună. Nu că lucrarea va fi neapărat placa turnantă, dar va fi, cu siguranţă, o cisternă de benzină pe focul contextului mondial extrem de nasol. Există literalmente sute de mii de inşi a căror violenţă intrinsecă are nevoie doar de iluzia unui crez. Iar asta n-are a face nici cu dreapta, nici cu stânga.

Între timp: The Coming Insurrection (textul integral, tradus în engleză, conţine linque la originalul în franceză).

Update:

Review

The Comming Insurrection (TCI) nu va fi placa turnantă. Este o lucrare pentru leader-i, şi încă pentru unii rafinaţi. Are prea mult rafinament şi prea puţină viaţă pentru a mobiliza gloatele. Dar va lăsa o urmă. Şi poate va influenţa o generaţie de conducători dinafara oficialului. Despre starea de fapt:

It’s useless to wait-for a breakthrough, for the revolution, the nuclear apocalypse or a social movement.  To go on waiting is madness. The catastrophe is not coming, it is here. We are already situated within the collapse of a civilization. It is within this reality that we must choose sides.

O perspectivă lucidă asupra „adevărului” ca idee şi marfă intelectuală – perpetuarea incertitudinii ca anestezic  – reţine această idee pentru că e capitală (boldul îmi aparţine):

There is no “clash of civilizations.” There is a clinically dead civilization kept alive by all sorts of life-support machines that spread a peculiar plague into the planet’s atmosphere. At this point it can no longer believe in a single one of its own “values”, and any affirmation of them is considered an impudent act, a provocation that should and must be taken apart, deconstructed, and returned to a state of doubt. Today Western imperialism is the imperialism of relativism, of the “it all depends on your point of view”; it’s the eye-rolling or the wounded indignation at anyone who’s stupid, primitive, or presumptuous enough to still believe in something, to affirm anything at all. You can see the dogmatism of constant questioning give its complicit wink of the eye everywhere in the universities and among the literary intelligentsias. No critique is too radical among postmodernist thinkers, as long as it maintains this total absence of certitude. A century ago, scandal was identified with any particularly unruly and raucous negation, while today it’s found in any affirmation that fails to tremble.

TCI este evident deasupra propagandei antisociale de tristă alură post-cheguevarristă. Iată cel mai important îndemn din această carte, revelator pentru spiritul care o diferenţiază de maculatura pseudo-revoluţionară de care e plină lumea (boldul îmi aparţine):

Far more dreadful [THAN ORGANIZATIONS] are social milieus, with their supple texture, their gossip, and their informal hierarchies. Flee all milieus. Each and every milieu is orientated towards the neutralization of some truth.  Literary circles exist to smother the clarity of writing. Anarchist milieus to blunt the directness of direct action. Scientific milieus to withhold the implications of their research from the majority of people today. Sport milieus to contain in their gyms the various forms of life they should create. Particularly to be avoided are the cultural and activist circles. They are the old people’s homes where all revolutionary desires traditionally go to die. The task of cultural circles is to spot nascent intensities and to explain away the sense of whatever it is you’re doing, while the task of activist circles is to sap your energy for doing it. Activist milieus spread their diffuse web throughout the French territory, and are encountered on the path of every revolutionary development. They offer nothing but the story of their many defeats and the bitterness these have produced. Their exhaustion has made them incapable of seizing the possibilities of the present. Besides, to nurture their wretched passivity they talk far too much and this makes them unreliable when it comes to the police. Just as it’s useless to expect anything from them, it’s stupid to be disappointed by their sclerosis. It’s best to just abandon this dead weight.All milieus are counter-revolutionary because they are only concerned with the preservation of their sad comfort.

Una peste alta, o scriere filosofică bună, frumoasă prin bizarerie (în parte generată de traducere). Ca un lung monolog al lui Tyler Durden. Şi nici ăla n-a fost placa turnantă.

Recomand.

Fii primul care evaluează articolul:

Loading...

8 comentarii la “The Coming Insurrection

  1. E clar ca masele se vor revolta la un moment dat, e doar o chestiune de timp si de aparitia unor lideri care vor reusi sa canalizeze toata frustrarea spre o revolutie. Efectele vor fi imprevizibile.

  2. Trebuie să fii orb şi/sau arogant până la ridicol să crezi că următorii zece ani nu vor aduce nişte transformări radicale. Mă bucur că ai viziune.
    Personal, mă tem sincer de soluţia violentă. Zic aceştia:
    „Take up arms. Do everything possible to make their use unnecessary.”
    Câţi indivizi moderni au mintea sau simţul necesar pentru o asemenea reţinere? Mă tem că soluţia violentă nu are cum să fie una rafinată, pentru că majoritatea insurgenţilor vor urma doar prima directivă. Mă tem de o armată de maimuţe frustrate, dotate cu mitraliere.
    Pentru mine treaba asta e un motiv de îngrijorare (de aceea şi citesc manifestul), nu de fericire, oricât aş vrea ca nenorocita ordine actuală să se schimbe.
    În fine, efectele vor fi imprevizibile, într-adevăr, şi, repet, prost să fii şi tot realizezi proximitatea punctului de fierbere.
    Întotdeauna revoluţiile surprind, pentru că sunt întotdeauna explozii, nu curgeri line, atunci când nu le aşteaptă şi prevede nimeni.
    Şi întotdeauna deştepţii zilei rămân cu gura căscată, un fel de „cum a fost posibil?!” post factum.
    PS: bun moment ţi-ai găsit să lansezi Country Hate :)

  3. Am aruncat si eu o privire, din pacate cred ca textul sufera din cauza traducerii.
    Nu cred ca e o intamplare ca acest document apare in Franta. Din momentul in are crestinismul s-a desprins de cultura vestica, intreaga societate occidentala a devenit vulnerabila ‘invaziilor barbare’.
    Crearea de super state/continent devine un scenariu tot mai plauzibil in contextul reducerii libertatilor individului combinate cu suprevegherea tot mai evidenta. Nu are cum sa se termine cu bine si focul asta mocnit va izbucni violent.

  4. Dacă te referi la imigranţi când zici de Franţa şi „invaziile barbare”, e de notat că documentul (stângist) ţine puternic partea imigranţilor, spre deosebire de radicalii de dreapta.
    Oricum, cred că tot ceea ce se întâmplă (şi va converge, indubitabil, spre un mare rahat), are ca sursă intimă alienarea extremă şi total împotriva naturii a omului faţă de sine însuşi – nu mai există modele morale, morala însăşi se diluează şi-şi pierde valoarea practică. Scopurile înseşi sunt pierdute. În lumea capitalistă cu tradiţie, casa, maşina şi nine to five încep să nu mai fie ce-au fost, pentru că preţul plătit (nu cel financiar) devine inacceptabil.
    A propos de creştinism, mainstream-ul se grăbeşte azi să-i demonteze ştiinţific fundaţiile, în loc să-i chestioneze succesul şi priza la public şi să ofere o trecere lină de la un sistem instituţionalizat opresiv (biserica), la un ghid moral realmente utilizabil – numai elitiştii de doi lei trăiesc cu impresia că omul nu are nevoie de mituri şi poveşti pentru a se ghida şi afla pe sine.
    Individul rămâne o mare rezervă de surprize, oricât se încearcă desfiinţarea subliminală a noţiunii şi creearea de mase amorfe – vom avea mereu mase de indivizi, cu surprizele de rigoare.
    Mă tem că ai dreptate, în ultima propoziţie.
    (da, am notat că se pierde din text în traducere, ideal ar fi citit în limba originală, dar populaţia anglofonă e mult mai bine reprezentată)

  5. :(

    Lumea geme, într-adevăr. Găsesc că un colaps major e iminent în anii următori, nu ca într-un film prost despre Apocalipsă, şi nu neapărat spectaculos prin bruscheţe.

    Prefer să păstrez cunoaşterea asta la nivelul intuiţiei educate, mă ia durerea de capăt numai când mă gândesc la câte ar fi de explicat pentru a o raţionaliza, câtor nespus de multe căpăţîni boante, ochi orbi şi urechi astupate.

    Cea mai bună demonstraţie a oricărei teze a fost întotdeauna forţa evidenţei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Cod HTML permis: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Abonament la comentariile articolului   Abonament la toate comentariile