The Too Much Bling Campaign

Bling = prost gustNu e o campanie sau petiţie online stupidă şi inutilă. E noua realitate instituită de poliţia din Glouchestershire, care solicită publicului informaţii despre indivizi care afişează un stil de viaţă opulent, fără a avea, aparent, mijloacele de a-l întreţine:

În aceste vremuri de incertitudine financiară, cei care duc un trai opulent, fără a avea un venit legitim aparent, ies şi mai tare în evidenţă.

Populaţia e îndrumată să informeze poliţia legat de persoanele care poartă bijuterii ostentative, conduc maşini „suspicios” de luxuriante sau cumpără obiecte scumpe.

Sunt încântat şi oarecum incredul în faţa unei asemenea dovezi de bun simţ, logică şi fermitate din partea celor care trebuie să apere o societate. Ah, câtă treabă ar avea în România. A-propos, în România de ce n-o face nimeni?! Retoric, nu-mi răspundeţi.

Citeşte tot articolul, e scurt.

Fii primul care evaluează articolul:

Loading...

4 comentarii la “The Too Much Bling Campaign

  1. Adică, delaţiune?
    Bun simţ, logică? Nimic mai necivilizat.
    Asta nu e treaba cetăţeanului, ci a poliţiei; sa facă bine să aibă efective mai numeroase, să patruleze mai abitir pe străzi, să deschidă ochii mai larg, să gândească bine, să judece înţelept.
    În plus, poliţia ar trebui să furnizeze o doză bună de echidistanţă. Pune cetăţeanul să instituţionalizeze punctul lui de vedere asupra abuzului de orice fel si ai terenul pregătit pentru dezordine. Maşina de j’de mii de cai putere sau bijuteria de j’de mii de carate purtată public e oare opulenţă pentru cetăţeanul de o mie de pounds salariu? Aceeaşi oare ca pentru politicianul de două mii salariu, dar cu decontări înzecite din banii publici? Sau aceeaşi ca pentru întreprinzătorul de zece mii?
    Nu subestima prostia şi răutatea. Sub acoperişul datoriei civice nu pot duce decât la haos.

  2. N-ai înţeles. Nu e vorba de denunţ, ci de cu totul altceva. Poţi avea oricâte bunuri câştigate cinstit şi poţi avea oricâţi răuvoitori care să te „toarne”: o verificare sumară, discretă şi neobtruzivă (adică despre care nici n-ai cunoştiinţă) va opri lucrurile la acel punct.
    „Treaba poliţiei” şi neimplicarea cetăţeanului sunt foarte-foarte „româneşti”, nu te supăra. Acţiunea se referă la identificarea celor care zboară sub radarul finanţelor şi pe care nu se pot pogorî controale, pentru că nu sunt în acte. Mai mult, e vorba de obţinerea de venituri cu mare probabilitate ilegale, din activităţi în sine dăunătoare social (trafic de droguri, furturi etc.).
    Îmi imaginez exact ceea ce vedeam pe stradă în România: „băieţii de lux”, în maşini de lux, pe care-i vezi toată ziua pe promenadă sau terase, fără nicio treabă aparentă, alta decât expoziţia bling-ului. Şi mă întrebam, săracul, „de unde au ăştia banii ăia?!” Unii muncim toată ziua şi n-avem nicio fracţiune. Că nu-s nici politicieni (evident), nici pe la muncă nu se duc. Şi-mi răspundeam singur, naiv: poate schimbă valută ilegal, în stradă, poate plasează droguri, poate patronează o reţea de cerşetori sau hoţi.
    Şi mi-aş fi dorit să fie cineva să-i întrebe „de unde, domnilor?” şi, mai ales, „unde-i partea statului?”
    Cui ar putea să-i fie frică de aşa ceva? Numai celui cu musca pe chipiu.
    Închei prin a reaminti: nicăieri nu a fost vorba de delaţiune sau denunţ. Ci de vigilenţă şi implicare ca ajutor dat poliţiei: „evidence that comes from good intelligence”. Ce e rău în asta?

  3. E de efect exprimarea “evidence that comes from good intelligence”. Doar aparent.

    A cere ajutorul cetăţeanului în încercarea de a captura interlopii care îşi afişează maşinile şi aurul în mod public, aruncând în mix noul ingredient magic “good intelligence”, mi se pare ridicol: dragă poliţie, am de facut o reclamaţie, bazată pe vigilenţa mea, pe deşteptăciunea mea şi pe bunul meu simţ, uite aşa: am observat în fiecare zi a anului, la terasa de lângă blocul unde locuiesc, aceleaşi cinci persoane care arată dubios şi sunt opulente; eu presimt un evident caracter ilicit în felul în care şi-au format averile care le permit aceste luxuri; să stiţi că pe aceşti cinci domni îi văd zilnic nu numai eu, ci şi miile de cetăţeni care trec pe lângă acea terasă, plus cei douăzeci de poliţişti în uniformă care patrulează prin acelaşi loc, plus (bănui eu, fiind vigilent, deştept şi cu bun simţ) cei zece poliţişti în civil care trec zilnic tot prin acelaşi loc; sunt toate motivele să-i cercetaţi pe aceşti cinci domni, vă rog eu s-o faceţi.

    Bazându-ne pe responsabilitatea cetăţeanului în atare particulară cerinţă a poliţiei, riscul delaţiunii e foarte mare. La fel, al orientării eforturilor (şi fondurilor) spre nenumărate dead-enduri.

    Nici măcar în frumosul UK nu e realizabilă o astfel de iniţiativă. Dezirabilă, da. Demagogică, ohooooooo (exact asta e esenţa mesajului articolului). Nu intru în detalii, ok?

  4. Hmm. Eu mă gândeam la cei pe care nu-i vede poliţia, şi nu la poliţia română, care dă noroc cu infractori (nu suspecţi!) pe stradă, ziua în amiaza-mare. Al doilea paragraf al tău e exact cum îmi imaginez că ar decurge treaba asta, foarte bine.
    Detectez, începând cu al doilea paragraf, o justificată (de distanţă) asimilare între poliţia britanică şi cea română (care se specializează în eforturi inutile – inclusiv financiare – şi drumuri închise). Poliţia de aici e la polul opus, pot fi acuzaţi mai mult de exces de zel decât de incompetenţă. Asta nu înseamnă că-s perfecţi, după cum e departe de perfecţiune şi frumosul UK :). Dar ăştia măcar încearcă.
    PS: mă gândeam că ăsta e un articol scurt… oricum, e mai scurt decât comentariile :).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Cod HTML permis: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Abonament la comentariile articolului   Abonament la toate comentariile