ScrieCiteşteAutoriDespreRecomandăEnglish
Abonament Circul electoral la români (şi evident, nu numai) a ajuns să aibă valoarea unei doctorii de cap. Odată cu apropierea momentului ritualului de la urnă, tot românul, ăla care a furat de la stat tot anul, care n-a muncit nici dacă ar fi avut ce, care şi-a aruncat la gunoi zilele în faţa televizorului şi-a înghiţit tot rahatul posibil azvârlit de către animalele politice, românul care s-a plâns de dimensiunea prăpastiei care-l desparte de Germania, da, tot românul ăsta, alături de tot românul celălalt, normal la cap, alcătuind cca. 1% din populaţie, dă într-un amok atât de pârdalnic încât a lua pastila votului devine necesitate imperioasă.
Tot românul, în haloul lui de marasm incurabil, care-l înconjoară permanent ca o marcă înregistrată, se trezeşte la un fel de viaţă şi se duce la vot, după ce se aprinde în discuţii în familie, cu prietenii, pe web. Troll-ii umplu netul de site-uri anti-candidaţi, tâmpe şi agramate exact la fel ca între alegeri; pensionarii îşi fac calcule; tinerii se fac că le pasă mai mult decât se fac că le pasă de obicei; presa prinde a puţi mai dihai decât îndeobşte; toată lume se excită întocmai ca microbistul autohton la derby-ul de căcat Steaua-Dinamo.
Întocmai ca un meci împuţit de fotbal, alegerile la români au rolul pilulei anxiolitice: cât timp dăm "lupta" asta prin urne, facem ceva. Va fi mai bine. Va cădea ăla. Va ieşi ăla. Va fi mai bine. Va fi dezastru. Facem ceva! Putem fi liniştiţi acum: facem ceva! Nu contează că nu contează, facem ceva!
In-amicilor, nu faceţi absolut nimic. Vă cupaţi doar inefabila senzaţie de teroare cu o porţie copioasă (şi legată de isteria în masă) de iluzie a făcutului. Vă administraţi o doză de anxiolitic. Vă stingeţi spaima în iluzia acţiunii şi a "datoriei" împlinite. Şi ştiţi perfect că ţine nu mai mult de câteva zile. Alegerile româneşti sunt un circ dezgustător, care nu oferă prilejul de a face cu adevărat ceva. Schimbare... ce de râs! De plâns de râs ce este. Alegerile noastre sunt exact momentul în care nu ai ce face.
Vrei să faci? Fă între alegeri. Atunci e de făcut, atunci se poate face.
Între timp, somn uşor în continuare, somnul ăla amorţit de după tableta de Vot, somn bolnav pe care-l ştii bine de pe-acum, după cum ştii preabine şi care-s efectele secundare şi că durează patru ani.
|
| ||||
 0.0/5 (0 voturi) | ||||
Copyright 2008-2009. Toate drepturile rezervate.
Contact • Termeni şi condiţii • Politica de confidenţialitate • Netarhia Tools • Powered by users
Mda ...adevarul ca alegerile astea sunt cele mai scarboase de cand am inceput sa fac gresala sa acord un gram de atentie "scenei politice" (cat de mult adevar este in sintagma asta - actori de mana a 2-a, roluri interpretate prost si un public pe masura). In fiecare zi de cand a inceput acest circ mizer numit alegeri deschid televizorul si mi se face rusine ca sunt roman, mi se face scarba de tara asta si imi dau seama ca toate speantele legate de o intare in normalitate a vietii politice si sociale in Romania intr-un viitor pe care sa am sanse sa il prind si eu in viata asta sunt doar iluzii desarte. Ultimele saptamani m-au facut sa ma decid ca de acum singurul meu tel sa fie o plecare cat mai rapida din aceasta tara si chiar de pe acest continent (nu vreau sa ajung sa traiesc intr-o loc unde rostirea originii romanesti sa atraga automat priviri suspicioase). Momentan tinta mea e Noua Zeelanda ... cred ca vreo 17000 de kilometrii de Romania se poate numi "safe zone". Sper ca in cativa ani aceasta tara sa fie doar un vis urat ramas in urma mea si le doresc gunoaielor care au mers sa voteze pe mici si bere sa ajunga sa traiasca de la un an electoral la altul doar din micii si berea aia.
Plecarea e cea mai bună decizie strategică pe care poţi s-o iei, cu toate durerile care te aşteaptă, sub spectrul dezrădăcinării.
Trebuie să pleci ca să ai de unde să te întorci, trebuie să pleci ca să (da, clişeu) ştii cum să ridici pretenţii atunci când te întorci.
Mă apucă o nespusă silă când aud voci pseudo-, para- şi leptointelectuale scuipând sfatul-acuză referitor la "cine mai rămâne ca să facă ceva, dacă toţi plecăm?" Cine rămâne? Tu, măi grotescule, ăsta care proferezi asemenea inepţii şi care vrei să fac ceva eu, ăla care plec, adică tot altcineva, adică tot nu tu, tu, micul cu bere pentru care eu nu mai pot să fac nimic, pentru că n-o să mă laşi veci, iar dreptul meu de a-mi căuta liniştea în altă parte e mult dincolo de pretenţia ta de puturos, care-mi cere să stau ca să te simţi tu mai bine că ai de cine să-ţi baţi joc.
Du-te, fă şcoala străinătăţii, întoarce-te când vrei. Vindecă-te.
Deja am strans atatea rani si umilinte in cei 29 de ani petrecuti in petecul asta de tara incat nu cred ca imi ajung 3 cicluri de reincarnari sa ma vindec de ele. Cand voi pleca o voi face definitiv. Parintii mei m-au crescut in cultul muncii si m-au invatat sa dispretuiesc hotia, lucruri care iti pot fi fatale in Romania de azi. Vreau la randul meu sa imi pot creste in liniste copilul cu aceleasi valori fara a ma gandi ca aceste invataturi care par atat de firesti si OMENESTI ii vor atarna ca o piatra de moara de gat si ii vor fi cel mai mare handicap intr-o tara care in care grotescul, smecheria, spaga, lipsa de profesionalism si in general lipsa de omenie au devenit litera de lege.
Succes, nu-ţi va fi uşor. De unde se deduce cât de greu trebuie că îţi e acuma.